Această erupție vulcanică mortală din 1815 a schimbat viața așa cum o cunoaștem

Vulcanii sunt o forță care poate schimba peisajele și ecosistemele. Efectele lor durează adesea sute de ani. Cu toate acestea, nicio erupție cunoscută de știință nu a avut un efect atât de transformator precum erupția infamă a Muntelui Tambora din Indonezia.

Această erupție cataclismică a fost de o asemenea amploare încât a schimbat radical muntele și și-a redus înălțimea cu mai mult de 1219 de ani. Explozia a lăsat un crater imens cu o rază de 6 km și o adâncime de aproximativ 610 m, scrie Forbes.

Materialul geologic a fost aruncat foarte departe și a provocat o cascadă de evenimente care au scăzut temperaturile globale, au perturbat modelele meteorologice și au provocat ceea ce acum este amintit ca „Anul fără vară”.

Această erupție a devastat nu numai regiunea locală, ci a lăsat o urmă de neșters pe întreaga planetă.

Recoltele au eșuat, foamete și revolte alimentare au izbucnit pe toate continentele. Prima pandemie de holeră a izbucnit din lume, nici măcar Bătălia de la Waterloo nu a scăpat de efectele vulcanului Tambora. Aceasta este povestea modului în care o erupție vulcanică a cuprins întreaga planetă și a schimbat lumea.

Dezastrul muntelui Tambora nu s-a petrecut singur. Pământul s-a cutremurat timp de un an întreg, pregătind scena unuia dintre cele mai distructive fenomene naturale din istoria omenirii.

Din 1808 până în 1814 o serie de erupții vulcanice au eliberat cenușă și gaze în atmosferă. După o erupție misterioasă în sud-vestul Oceanului Pacific în 1808 au urmat altele: în 1812 La Soufrière din Saint Vincent, același an – Insulele Awu Sangihe, 1813. – Suwanosejima în Insulele Ryukyu, 1814 – Mayon în Filipine.

Fiecare erupție a contribuit la acumularea treptată a prafului atmosferic, blocând lumina soarelui și răcind planeta.

Până în 1815 Centrul magmatic al Muntelui Tambora era supus unei presiuni extraordinare. 5 aprilie muntele a început să bubuie pentru ultima oară, aruncând în cer o uriașă cenuşă. 10 aprilie erupția a fost încununată cu o explozie atât de puternică încât se putea auzi la 1.600 de mile distanță.
Impactul erupției Tambora a fost devastator.

Forța totală a erupției a trimis materialul vulcanic să urce sus în stratosferă, creând un nor de cenușă care a acoperit cerul și s-a răspândit pe tot globul.

De exemplu, rapoartele de la navele britanice care navighează în Oceanul Indian au descris întâlnirea cu plute uriașe plutitoare de piatră ponce, unele de până la 5 km lățime. În orașul Makassar, la 600 de kilometri distanță, clădirile s-au prăbușit pe acoperișuri din cauza greutății resturilor vulcanice.

Norii de cenușă au fost atât de denși încât au cufundat zonele din jur într-un întuneric aproape complet timp de două zile. La mijlocul lunii iulie, când erupția s-a diminuat, Tambora a aruncat mai mult material decât orice alt vulcan din istorie, cenușa ajungând în Marea Chinei de Sud și în Golful Bengal la mii de kilometri distanță.

Cenușa stratosferică de mare altitudine și dioxidul de sulf au provocat fenomene optice în stratosferă din întreaga lume.

La Londra, apusurile de soare roșii aprinse au pictat cerul – culori strălucitoare, suprareale create de lumina soarelui împrăștiată de particule minuscule de cenușă, o amintire vie hipnotic a distrugerii aduse de Tambora.

Dar acest nor de cenușă nu a fost doar o surpriză vizuală. Cenușa a creat un strat global de aerosoli care reflecta lumina soarelui de pe suprafața Pământului și a provocat o perturbare a climei în cascadă.

Temperatura a început să scadă brusc. în 1992 conform datelor cercetării efectuate, până în anul 1815 temperatura globală a scăzut cu până la 1,2 °C. Consecințele au fost dezastruoase: culturile au fost distruse, râurile au înghețat în mijlocul verii, iar sezonul de vegetație a fost scurtat semnificativ.

În anul următor, în urma erupției vulcanului Tambora, lumea a cunoscut una dintre cele mai dramatice și răspândite anomalii climatice din istorie. În timp ce o schimbare de temperatură de 1,2 °C poate părea nesemnificativă, a fost suficientă pentru a perturba sistemele meteorologice de pe întreaga planetă, ducând la Cutremurul din 1816. au fost amintite drept „anul fără vară”.

În Europa, temperaturile neobișnuit de scăzute, ploile abundente și înghețurile au distrus recoltele. iulie zăpadă a căzut în unele părți ale Ungariei și Italiei, iar părți ale Europei de Est au văzut zăpadă roz din cauza cenușii vulcanice. Lipsa de alimente a dus la proteste și revolte.

În Asia, efectele nu au fost mai puțin devastatoare. Musonul indian a izbucnit, urmat de ploi abundente târzii care au provocat inundații extinse în bazinul Gange. Această împletire a perturbărilor climatice a creat un mediu ideal pentru răspândirea bolii.

în 1817 Prima pandemie globală de holeră a izbucnit în Bengal și s-a răspândit rapid pe rute comerciale către Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu, Africa și Europa.

Influența lui Tambora și-a pus amprenta chiar și în geopolitică. În cursul anului 1815 La Bătălia de la Waterloo, ploile abundente, cauzate probabil de erupții vulcanice, au transformat câmpul de luptă într-o mlaștină, întârziind atacurile lui Napoleon și contribuind la eventuala victorie a forțelor aliate.

Astăzi, Muntele Tambora este o amintire sumbră a marii puteri a naturii. Impactul erupției asupra climei și istoriei umane subliniază echilibrul fragil al lumii noastre interconectate. În timp ce pierderile imediate au fost locale, efectele pe termen lung au fost globale, modele meteorologice în schimbare, economii și chiar cursul istoriei.

Încercările de a studia erupțiile din trecut, cum ar fi Tamboro, oferă perspective importante asupra efectelor potențiale ale viitoarelor evenimente vulcanice.

Sursa: unian.net