De ce s-a născut Dumnezeu în trup uman

Esența Crăciunului este întruparea

Preotul G. Jankūnas a început întâlnirea cu o întrebare care pare să fie dureros de familiară tuturor – ce este Crăciunul? Cu toate acestea, răspunsul majorității că este ziua nașterii lui Isus nu l-a mulțumit pe duhovnic: „Tu zici – nașterea lui Isus. Dar s-a născut deja în urmă cu 2024 de ani. Pentru că nu răspunzi corect, iar pentru noi, preoții, este chiar în măruntaie, pentru că nu i-am pregătit pe credincioși să audă teologie”.

În cuvintele sale, traduse din limba greacă, Crăciunul ar însemna „duhul a luat carne” – este întrupare, sau întrupare. În plan spiritual, lucrurile materiale obișnuite – hrană, adăpost, atingeri – nu sunt necesare.

Aceasta este adevărata minune pe care Cel ce stă pe tronul duhului nu l-a putut deranja, ci a luat trup omenesc.

Dumnezeu – etern, nelimitat și infinit – s-a întrupat, devenind astfel muritor și finit. Pentru că trupul nu este libertate, ci o limită. Când ne naștem, trupul ne întemniță.

Sfântul Francisc a spus: Trupul meu îmi poartă sufletul ca un măgar. Și ne purtăm măgarul – trupul nostru bolnav, care se va transforma în praf după moarte.

Potrivit pastorului G. Jankūnas, l-am putea întreba pe Dumnezeu de ce atât persoana cea mai sfântă, cât și cea mai rea se transformă în praf după moarte: „Cum să înțelegem ce s-a întâmplat cu trupul nostru, cum să înțelegem finalitatea și trecătoarea lui?” Apoi întrebi – asta e tot?

Începem să realizăm că există ceva mai mult și începem să punem întrebări. Pentru că dacă nu pui întrebări celui care este Adevărul, Calea și Viața, nu vei primi niciodată răspunsurile.”

O persoană este convinsă de lucruri tangibile

Preotul a pus din nou o întrebare provocatoare: „Deci de ce sărbătorim Crăciunul, de ce ne facem griji pentru asta?” Misterul întrupării este că Dumnezeu s-a făcut om. Dar de ce și pentru ce?

Acest proiect al lui Dumnezeu de a se limita la om, se pare, nu s-a încheiat așa cum trebuia – odată cu înmormântarea lui Isus. Dar – și acest lucru este foarte important – trupul lui Isus nu s-a transformat în praf, El a înviat în tot trupul Său. Și dacă nu s-ar fi întâmplat acest lucru – Dumnezeu nu s-ar fi făcut om și nu ar fi trăit printre oameni, umblând cu ei, mâncând, învățând, vindecând – nu am fi primit cunoaștere, nu am fi primit o extindere a viziunii noastre asupra lumii.

Până acum, nu am ști și ce se va întâmpla în continuare – ce se va întâmpla după ce trupurile noastre se vor transforma în praf și cenuşă”.

Deci, Dumnezeu a trebuit să devină om – același trup ca și noi toți. Pentru că suntem mai convinși de lucrurile fizice tangibile decât de cele spirituale. Suntem chiar obișnuiți să comparăm sentimentele cu lucruri reale: spunem – te iubesc la fel de lat ca apele Nemunasului, sau – dacă iubești, există flori sau un inel cu un diamant.

De asemenea, știu că toată lumea mă place pe Facebook – câte aprecieri primesc, dar din anumite motive mi-ar plăcea să mănânc cu oameni adevărați în Ajunul Crăciunului, ca să îi pot atinge și îmbrățișa. Aceasta este natura noastră umană. Și Dumnezeu s-a condescendent cu ea pentru noi.

„Misterul Încarnării se petrece de mai bine de 2.000 de ani. ani, pentru că Domnul a dorit atât de mult ca spiritul lui Dumnezeu să trăiască în Biserică. Nu în clădiri magnifice, ci printre botezați.

S-a întrupat prin Biserica pe care a creat-o și prin membrii ei. Și deși mulți se îndepărtează de Dumnezeu după botez, Biserica le este mereu deschisă și îi așteaptă.

Viețile noastre sunt prea pline de lucruri carnale, relații, posesiuni, pentru a-L lăsa pe Dumnezeu să intre – ei bine, știi, e prea mult.

Prețuim prea mult unele lucruri – le-au dat prea puțin, nu a primit un loc de cinste. Noi, oamenii, avem nevoie de mult spațiu, mai ales pentru lăudăroși, pentru că uneori nici cei mai importanți nu mai încap acolo. Cu toate acestea, praful și cenușa nu au nevoie de mult spațiu”, a spus sugestiv G. Jankūnas.

Și Dumnezeu vrea să comunicăm convingător. Dumnezeu vrea o astfel de Biserică și nu alta. „Oricum, noi, lituanienii, suntem foarte buni să ne rugăm „realistic”.

Înainte, până la adunarea Episcopilor, mă rog atât de calm în biserică: fără întoarcere dorind pace, fără transpirație, fără încruntarea sprâncenelor.

Și dacă mai știu că există o persoană în serviciu care nu este demnă de pacea mea, atunci o, nu, nu – nu voi sta lângă el. O astfel de Biserică este cu chipul, dar nu cu trupul lăsat nouă de Hristos, din care suntem fiecare membru botezat”, a continuat liderul retragerii.

Cunoaște-te, dar nu te încununa

Dar acesta este exact genul de – adevărat – Biserică pe care o dorim. Și acolo unde este real, acolo este și complicat. Și în această realitate, avem nevoie de răspunsuri la care nici noi, nici cei dragi nu le putem răspunde.

Atunci cine poate? Bani? Pentru o vreme, încercăm să găsim o sursă de putere: o pastilă, o cană, un făcător de minuni, un antrenament scump.

Începem nu cu Atotputernicul, ci cu cei care încă ne dau puterea de a controla. „Pentru că nu putem permite Atotputernicul decât un singur lucru – să-i putem permite. Și fiecare avem această putere până la ultima noastră suflare”, a spus G. Jankūnas, filozofic.

„Dacă ascultăm vocea lumii din care venim, care doar țipă – puterea gândurilor, cursuri de autorealizare, descoperi-ți propriul sine. Da, și în tradiția creștină ar trebui să se recunoască pe sine, dar nu să se încununeze, ci să recunoască „Vie Împărăția Ta, așa cum este în ceruri, așa este și pe pământ”, așa cum spunem în rugăciunea noastră zilnică”. a afirmat preotul.

În cuvintele lui, nu trebuie să-ți fie frică să te temi că a crede nu este ușor, pentru că nu este ușor să te cunoști pe tine însuți, să pui întrebări și să auzi răspunsuri. Dar Dumnezeu a venit la noi ca om de Crăciun pentru ca noi să fim pe un drum greu, dar cu adevărată speranță.