Un caz ca niciun altul în Lituania: un tânăr de 15 ani și-a dat în judecată părinții pentru că aceștia îl forțează să facă mișcare și să mănânce sănătos

Avocatul Renata Rynkevičiūtė-Jančiauskienė a comentat mai detaliat acest subiect.

– Probabil că este necesar să începem cu faptul că conform legilor Lituaniei, și mai precis conform Codului civil, copiii pot aplica la instituții dacă consideră că părinții le încalcă drepturile sau nu le asigură.

Dacă copilul este mai mic de 14 ani, se adresează Serviciului de Stat pentru Protecția Drepturilor Copilului. Cu toate acestea, de la vârsta de 14 ani, el are deja dreptul de a merge singur în instanță.

– Așa a făcut un adolescent din Lituania.

– În această situație specifică, copilul nu avea încă 14 ani, așa că a apelat la Serviciul pentru Protecția Drepturilor Copilului.

În timp ce se desfășurau interviurile și se explica situația, acesta a împlinit 14 ani și atunci s-a decis să se adreseze instanței pentru că nu exista posibilitatea unei înțelegeri cu părinții, mai precis cu unul dintre ei.

– Este o situatie foarte dureroasa, pentru ca se pare ca parintii chiar ii doresc bine copilului, dar copilul este total impotriva.

– Nu se poate spune fără echivoc că copilul nu vrea sau nu poate. Copilul este talentat și își dorește foarte mult, dar uneori trebuie să-i dai timp să se odihnească sau să reducă presiunea.

– Pretinde că este discriminat, comparându-se cu surorile și frații săi. Situația familiei este cu adevărat diferită?

– Ținând cont de constatările Serviciului pentru Protecția Drepturilor Copilului și vorbind cu copilul însuși, este evident că acesta simte inegalitate.

El spune că dorințele sau cererile sale nu sunt întotdeauna luate în considerare. De exemplu, fratelui i se permite mai mult, i se iertă sau i se oferă mai multă libertate de odihnă, în timp ce regimul copilului este foarte strict – începând cu alimentația, odihna și terminând cu interdicțiile de a comunica cu prietenii.

Uneori chiar schimbă școala. Se simte neauzit și nesprijinit de părinți.

– Au existat astfel de cazuri la tribunale din Lituania?

– În practica mea personală și pe baza practicii judiciare, nu am întâlnit astfel de cazuri care ar fi ajuns în instanțe.

– Dar există un caz asemănător, când un copil a făcut recurs la instanță cu privire la deciziile părinților săi. În acest caz, vorbim de moștenire: bunicul a vrut să-și transmită proprietatea, dar mama nu a fost de acord și a spus că nu vrea nicio legătură cu acea familie.

– Asemenea situații apar mai des și există chiar exemple de practică judiciară. De obicei, implică dorința unui părinte de a accepta sau de a refuza anumite lucruri pe care le oferă celălalt părinte.

Copiii aflați în astfel de conflicte nu înțeleg întotdeauna pe deplin situația, dar sofisticarea lor tehnică crește. Cea mai frecventă întrebare este dacă copilul poate refuza moștenirea sau, dimpotrivă, își poate revendica partea.

În ceea ce privește evenimentul menționat, situația a fost următoarea: tatăl nu a acceptat moștenirea după decesul tatălui său în termen de 3 luni și a decedat el însuși.

Mama nu a vrut să accepte moștenirea. În familie sunt trei copii, unul dintre ei – un adolescent de aproape 17 ani – a început să ceară ca moștenirea să fie luată în considerare nu numai după moartea tatălui, ci și după moartea bunicului.

În fine, a trebuit să merg în instanță și să o conving pe mama că nu poate refuza fără echivoc moștenirea, nesocotind interesele copiilor.