Ştiri

Între pasivitate și activitate. Aruncarea cu pietre

Ideea originală a expoziției, potrivit autorilor săi, a fost dorința de a vorbi despre „a nu face nimic”: o acțiune care pierde timpul, dar în mod formal nu produce niciun rezultat. A existat dorința de a afla dacă acest lucru ne face să ne simțim instabili sau dacă ne temem de o astfel de stare.

Totuși, acțiunea opusă – o varietate de activități, o abundență de informații – provoacă și anxietate și ne face o societate a oboselii. Expoziția va fi deschisă până pe 2 martie.

Ne temem de ceea ce este neclar, de ce este necunoscut, de ceea ce este gol. Ne simțim inconfortabil când nu mai avem cuvinte. Ne simțim rău când pierdem timpul și tot nu reușim.

Excesul de informații, dorințe și pozitivitate promovează pasivitatea în sensul că o persoană este forțată să se supună ordinii stabilite asumată de „societatea realizării”: fiecare acțiune conștientă seamănă cu dansul Sf. Witt – mișcări efectuate parcă împotriva voinței sale. , istovitor trup și suflet.

Oboseala ne unește astăzi. Byung Chul Han, un filozof de origine coreeană care trăiește în Germania, pune în contrast „sunt obosit” cu o altă expresie – „suntem obosiți” în cartea sa „Societatea oboselii”.

Oboseala pe care o recunoaștem și pe care o putem împărtăși cu ceilalți aduce și bucurie că putem fi conștienți de starea noastră, putem înțelege că și alții, poate, simt la fel.

Aruncarea pietricelelor în mare sau strângerea lor fără niciun scop este un joc care îți permite să-ți uiți pasivitatea, golul. Este ca o stare intermediară între vinovăția de a nu face nimic și bucuria acțiunii simple.

Participanți la expoziție: Andrius Leonas Bursovas, Emilija Čepulė, Jogintas Čepulis, Matas Gaučas, Kotryna Navickaitė, Pavel Pavel, Angelė Šyvokaitė, Aurelija Zaburaitė și Nestor Tyryškin, care este și curatorul acestei expoziții.