Simboluri sau de ce barza este o pasăre sacră

În Orient, barza înseamnă longevitate, în taoism – nemurire.

Barza – o pasăre a zeității antice grecești Hera (romană – Juno), care avea grijă de mamele care alăptează. De aici s-a răspândit în Occident credința că berzele poartă copii.

În artă, berzele sunt adesea înfățișate legate de roțile zeului Hermes (Mercur), precum și călcând și mușcă șerpi.

În iconografia creștină, berzele simbolizează puritatea, evlavia și învierea.

Salcâm

Un simbol al nemuririi, cel mai des întâlnit în tradiția iudeo-creștină.

Unii cercetători susțin că coroana spinoasă a lui Isus Hristos a fost țesută din salcâmi. Florile roșii și albe de salcâm simbolizează unitatea vieții și a morții.

Bățul noduros de salcâm a fost folosit de francmasoni în timpul ceremoniilor de inițiere și, de asemenea, ca atribut al doliu.

Această tradiție provine din povestea biblică a lui Hiram, arhitectul regelui Solomon.

Ucenicii lui Hiram, care l-au ucis pentru că a refuzat să împărtășească secretele meșteșugului, au aruncat o ramură de salcâm pe mormântul lui.

Îngerii

Ființe înaripate asemănătoare omului, identificate cu voința lui Dumnezeu. Se presupune că provin de la zeitățile înaripate ale egiptenilor antici sau semiților antici.

Îngerii sunt mediatori între lumea materială și cea spirituală în unele religii. Simbolismul lor este alcătuit cu grijă în credințele musulmanilor, evreilor și creștinilor.

Atributele îngerilor în artă sunt trompeta, harpa, sabia, cădelnița, sceptrul sau toiagul.

Îngerii joacă rolurile de mesageri (greacă „angelos”), soldați și – deja în imaginația modernă – sunt identificați cu paznici și protectori.

În secolul al V-lea d.Hr., Pseudodionysus Areopagitul a elaborat ierarhia îngerească și a oferit o interpretare diferită a ierarhiei angelice – ca urmărire a ordinii atât la nivel divin, cât și la nivel social.

După apropierea de Dumnezeu, rândurile îngerilor sunt aranjate în mod tradițional astfel: serafimi cu șase aripi (roșu) și heruvimi (albastru), îngeri ai autorității, îngeri ai domnului, îngeri ai puterii, îngeri ai tronului, arhangheli.

Filosofii greci credeau că îngerii controlează stelele și provin dintr-o anumită substanță eterică În iconografia creștină, ei sunt reprezentați cu capete, aripi încoronate, în arta barocă – ca niște cupidon (putti).

Îngerii căzuți sub controlul diavolului reprezintă păcatul mândriei.

Spate

O structură triumfală inventată de romani. În antichitate, a fost asociat cu cupola cerului și cu principalul zeu grec Zeus.

Marșul ritual prin arc simboliza sfârșitul unei etape de viață și începutul uneia noi (de unde și tradiția proaspăților căsătoriți care traversează arcul).

Mână

În prezent, este o metaforă a frivolității, iar în antichitate simbolizează nemurirea. Acest lucru este perfect ilustrat de ciclul ei de viață: viața (omida strălucitoare), moartea (pupa întunecată), renașterea (zborul liber al sufletului). De aici provine mitul grecesc antic despre Psyche (traducere literală – „suflet”).

Zeus, impresionat de dragostea puternică a lui Psyche pentru Cupidon, a eliberat-o de moarte pentru totdeauna.

Mâna, ca emblemă a sufletului, se găsește în regiuni atât de îndepărtate precum Zair, Asia Centrală, Mexic, Noua Zeelandă.

Din acest motiv, mâna este adesea înfățișată pe pietre funerare creștine, iar Hristos ținând-o în palmă simbolizează învierea.

Palmele erau simboluri ale sufletelor războinicilor azteci care și-au lăsat capetele. Au fost sacrificați unor zei mexicani.

Aripile batătoare ale palmei simbolizau și căldura soarelui, ca în cultura celtică.

În China, mâna este o emblemă a distracției, un semn al îndrăgostiților. Cuvântul chinezesc „mână” este un omonim al cuvintelor „prune” și „șaptezeci” (cuvinte cu aceeași pronunție, dar cu sensuri diferite). Probabil de aici a venit metafora frumuseții într-o epocă solidă.

În Japonia, această insectă este considerată un simbol al admirației estetice, al grației feminine și al meșteșugului gheișei.

În basme, magicienii sunt adesea înfățișați cu aripi de mână…

Šaltinis: Jack Tresidder, „Dicționar de simboluri”